Politica de confidențialitate CarburantAzi
Ultima actualizare: 3 octombrie 2026
1. Introducere
CarburantAzi este operat de Axiom Software SRL („noi”, „al nostru”). Această politică explică ce date colectăm când folosești carburantazi.ro, de ce, cât timp le păstrăm și ce poți cere de la noi. Utilizarea site-ului este guvernată și de Termenii și condițiile noastre.
Partea scurtă: site-ul nu are conturi și nu îți cere nimic. Poți folosi toate paginile fără să te înregistrezi, fără să ne dai o adresă de email și fără să accepți cookie-urile opționale.
2. Operator de date
- Denumire: Axiom Software SRL
- CUI: 52759896
- Email: [email protected]
- Site: carburantazi.ro
3. Date colectate
Date pe care ni le dai tu
Niciunele. Nu există cont de utilizator, formular de înregistrare sau newsletter. Valorile pe care le introduci în calculatoare (distanță, consum, orașe) sunt trimise ca parametri în adresa paginii ca să poți da mai departe un link cu rezultatul, și nu sunt legate de tine și nici păstrate într-o bază de date.
Date colectate automat
- Jurnale de server: ca orice site, serverul care livrează paginile înregistrează pentru fiecare cerere adresa IP, momentul cererii, pagina cerută, pagina de pe care ai ajuns aici și tipul de browser. Sunt necesare pentru funcționarea și securizarea serviciului, nu sunt folosite pentru a te identifica și se șterg automat după cel mult 15 zile.
- Statistici de trafic, fără cookie-uri: la fiecare 15 minute, din jurnalele serverului calculăm numere agregate: câte pagini s-au afișat și care anume, de pe ce site-uri s-a ajuns aici (doar numele site-ului, de exemplu google, nu adresa completă), ce fel de dispozitiv a fost folosit (telefon, tabletă sau calculator) și ce roboți au accesat site-ul. În aceste statistici nu păstrăm adresa IP și nici tipul de browser. Ca să știm câți vizitatori diferiți au fost într-o zi, calculăm din adresa IP și din browser o amprentă pseudonimizată (hash), folosind o valoare aleatorie nouă în fiecare zi. Cât timp ziua nu s-a încheiat, valoarea aleatorie stă lângă amprente. Amândouă se șterg a doua zi la ora 02:00 și nu intră în copiile de siguranță, așa că nu te putem recunoaște de la o zi la alta. Statisticile nu pun niciun cookie și nu adaugă niciun script în pagină.
- Cookie-uri: un singur cookie propriu,
cc_cookie, care reține chiar răspunsul tău la bannerul de consimțământ. Cookie-urile de analiză se încarcă doar dacă le accepți. Vezi Politica de cookie-uri.
4. Scopul prelucrării
- Livrarea paginilor și funcționarea corectă a site-ului
- Reținerea alegerii tale privind cookie-urile, ca să nu fii întrebat la fiecare vizită
- Analiza anonimă a modului în care este folosit site-ul, dacă o accepți
- Măsurarea traficului din jurnalele serverului, ca numere agregate pe zi, fără cookie-uri
- Prevenirea abuzurilor și a supraîncărcării serverului
- Afișarea hărții stațiilor prin Google Maps
Nu folosim datele tale pentru:
- Profilare, publicitate personalizată sau vânzare către terți
- Reconstituirea traseelor tale sau a locurilor în care alimentezi
5. Temeiul legal
- Consimțământul: pentru cookie-urile de analiză
- Interesul legitim: pentru funcționarea, securizarea și îmbunătățirea serviciului, inclusiv pentru jurnalele de server și pentru statisticile de trafic calculate din ele, și pentru afișarea hărții stațiilor
6. Partajarea datelor
Nu vindem și nu partajăm datele tale în scopuri de marketing. Ele pot ajunge la:
- Furnizorul de găzduire, în măsura în care operează serverul
- Google Analytics și Microsoft Clarity, doar dacă accepți cookie-urile de analiză. Dacă alegi „Doar esențiale”, scripturile de analiză nu se încarcă deloc și nicio cerere de analiză nu ajunge la ele
- Google Maps, pe pagina Harta prețurilor: harta se încarcă direct de la Google, care primește astfel adresa ta IP și date tehnice despre browser, conform politicii sale de confidențialitate
- Autorități publice, doar dacă legea ne obligă
Datele despre prețuri pe care le afișăm vin dinspre o sursă publică spre tine, nu invers: nu trimitem nimic despre tine către Consiliul Concurenței sau către rețelele de benzinării.
7. Transferuri internaționale
Dacă accepți cookie-urile de analiză, datele pot fi transferate în afara UE sau SEE de către Google și Microsoft, în baza clauzelor contractuale standard ale Comisiei Europene sau a altor mecanisme legale adecvate. Dacă nu le accepți, analiza nu produce niciun astfel de transfer. Datele primite de Google la încărcarea hărții pot fi și ele transferate în afara UE sau SEE.
8. Drepturile tale (GDPR)
Conform Regulamentului General privind Protecția Datelor, ai dreptul:
- de acces: să ceri o copie a datelor pe care le avem despre tine
- la rectificare: să ceri corectarea datelor inexacte
- la ștergere
- la portabilitate: să primești datele într-un format structurat
- la opoziție și la restricționarea prelucrării
- de retragere a consimțământului: oricând, din butonul „Setări cookie” aflat în subsolul oricărei pagini
În practică, pentru că nu avem cont și nu păstrăm date care să te identifice, cele mai multe dintre aceste cereri se rezolvă din browserul tău: ștergerea cookie-urilor site-ului șterge tot ce am stocat pe dispozitivul tău.
Pentru orice cerere, scrie-ne la [email protected].
Dacă vrei să reclamezi modul în care îți prelucrăm datele, te poți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), la www.dataprotection.ro.
9. Retenția datelor
Cookie-ul de consimțământ are o durată de 6 luni, după care ești întrebat din nou. Jurnalele de server se șterg automat după cel mult 15 zile. Amprentele folosite la numărarea vizitatorilor unici și valoarea aleatorie a zilei se șterg a doua zi la ora 02:00 și nu intră în copiile de siguranță, iar statisticile de trafic agregate se păstrează 400 de zile. Datele de analiză, dacă le accepți, sunt păstrate de Google și Microsoft conform politicilor lor.
10. Securitatea datelor
Traficul către site este criptat (HTTPS/TLS), accesul la servere este restricționat, iar infrastructura este actualizată periodic.
11. Copii
Site-ul nu se adresează copiilor și nu colectează în mod conștient date despre ei. Nu îți cerem vârsta pentru că nu îți cerem nimic.
12. Modificări
Putem actualiza această politică. Modificările se publică pe această pagină, cu data actualizării.
13. Contact
Pentru întrebări despre această politică sau despre datele tale: [email protected]
Vezi și Termeni și condiții, Politica de cookie-uri și Surse.